La Cluj a fost lansată o carte pentru pasionații de modă, și nu numai. „Modă, publicitate și consum” este titlul volumului, dar și denumirea unui nou program de masterat al Universității din București. Cartea a fost lansată in cadrul Festivalului International de Carte Transilvania.
Autor: 3bogdanhrib
Cu câteva zile înainte de intrarea în noul an are loc o execuție ciudată: un bătrân este împușcat în inimă și abandonat la intrarea în orașul liber Christiania. Anton Demetriade detașat cu munca în Copenhaga este chemat la fața locului. Bătrânul ucis are asupra lui un pașaport de culoare verde pe coperta căruia stă imprimată în relief stema Republicii Socialiste România, iar Toni care trebuie să se implice în rezolvarea cazului simte că are nevoie de-o mână de ajutor de la vechiul lui prieten Stelian Munteanu.
Patimile doamnei ministru a fost ultima mea lectură din 2021 și prima carte despre care scriu în 2022, după o perioadă chiar lungă în care n-am mai povestit despre cărți aici pe blog.
Romanul este al IV-lea volum din seria Stelian Munteanu, serie pe care din ce înțeleg la momentul respectiv autorul a vrut să o încheie, dar pe care ulterior a continuat-o cu romanul Reziliență – cel care mi-a ajuns în mână prima dată.
Ideea e următoarea – seria are 6 cărți, dar cărțile se pot citi separat fără probleme, o chestie pe care eu chiar am făcut-o, deși recunosc că mă bate gândul ca la un moment dat să reiau aventurile lui Stelian și să le las să curgă omenește, nu atât de haotic cum am făcut-o până acum – ultima, prima, a doua, a patra. Ce vreau mai exact să spun e că seria asta este genul de serie pe care chiar vrei să o recitești peste ani.
Toată recenzia poate fi citită pe blogul Blutopia.ro.
Punct de vedere privind proiectul de lege referitor la Ziua Națională a Lecturii
O analiză a lecturii în România ar necesita o analiză mai amplă decât cea care reiese (cifric) din Barometrul (național) de cultură (Consumul cultural, ultima ediție din 2019), precum și din cel mai recent Eurobarometru. Ar fi necesară o analiză sociologică la nivelul liceelor, o analiză de conținut a manualelor, o evaluare a sumelor alocate pentru bibliotecile școlilor și liceelor, etc. Așadar, problema este mai profundă și nu se rezolvă prin preluarea modelului american al „zilelor” pentru fiecare acțiune sau eveniment, de tipul „ ziua hamburgerului” sau „ziua curățeniei la serviciu”.
În expunerea de motive se compară situația de la noi (dramatică) cu situația de pe alte piețe – SUA, Franța – unde există inițiative asemănătoare. Cred că ar fi fost mai corect să se prezinte și nivelul pieței din aceste țări pentru a observa că metodele lor actuale de promovare se aplică după mulți ani de alte campanii de promovare a lecturii. O singură cifră cred că este revelatoare: industria cărții din SUA are o cifră de afaceri de peste 50 de miliarde USD, pe când cea din România de aproximativ 50 de milioane euro. Deci diferența este de aproximativ 1000 de ori.
Pe cale de consecință, cred că alegerea unei zile pentru promovarea lecturii nu ar face decât să adune noi acțiuni festive (sau festiviste), să bifeze activități, să consume inutil fonduri și să nu rezolve problema de fond. De altfel „anul lecturii” care tocmai s-a încheiat nu a adus pieței de carte și cititorilor din România nici un beneficiu vizibil.
O reală campanie de promovare a lecturii la nivel național, prin implicarea bibliotecilor publice (județene), precum și a celor din sfera educațională (cele patru BCU și bibliotecile liceelor) ar fi organizarea unui eveniment întins pe perioada unui an care să cuprindă un târg-festival de carte itinerant în cele 40 de județe, continuu, care să mențină constant atenția publicului către lectură și să sprijine corect și unitar întreaga țară. Desigur că o asemenea întreprindere a însemna sume mai mari investite și o desfășurare logistică impresionantă, cel puțin la primă vedere. Dar e important de spus că mai multe biblioteci publice județene, sprijinite de Consiliile județene organizează deja de mai mulți ani asemenea evenimente. Și nu sunt puține: Brăila, Galați, Vrancea, Hunedoara, Dâmbovița, Călărași, Giurgiu, etc, există de asemenea rețele de librării care organizează evenimente locale de acest tip la Brașov, Iași, etc. De asemenea există zilele bibliotecilor județene în fiecare capitală de județ. Există târguri de carte organizate de universități, de asociațiile editorilor sau de SRR (Gaudeamus).
În final, consider că un asemenea eveniment, amplu, corent și desfășurat la nivelul întregului an, inclus într-o strategie pe 10-15 ani ar putea rezolva cel puțin parțial problema apetenței pentru lectură în România.
Bogdan Hrib
Lect. univ. dr. FM SNSPA, consilier editorial Tritonic Books, scriitor
Premieră monodramă polițistă semnată de Bogdan HRIB, la Teatrul Dramaturgilor Români, cu Adi Gheo.
„Autor a numeroase romane și nuvele polițiste, Bogdan Hrib reușește o piesă cu mult suspans și o tramă interesantă. În esența ei, monodrama este o farsă iar personajul voit anodin și numit cât mai șters, Popescu, își realizează „acoperirea” perfectă. Piesa are nerv și umor, oferă un rol solid unui actor de comedie. Dramaturgul speculează cu talent jocul de aparență și esență și confuzia dintre ele. Fiecare element dezvăluie un joc dublu, toate scenele dezvăluie o parte surprinzătoare și insolită a naturii lor și a personajului. O piesă cu posibilități scenice deosebite.” (Horia Garbea)
🔴 DOMNUL POPESCU DE LA CINCI de Bogdan Hrib, cu Adi Gheo- a avut premieră, 29 decembrie, ora 20:00, pe canalul YouTube al #TDR
Se poate viziona gratuit.
Vizionează în regim gratuit. Abonează-te: https://bit.ly/
+16 ani
Linkuri
Partea 1 – https://youtu.be/ba4CR81QJ0M
Partea 2 – https://youtu.be/5kyG3jQVpuQ
Sub titlul „Creator la Vorbitor – Interviu cu Bogdan Hrib despre ce cărți polițiste preferă și ce surprize editoriale ne pregătește”, blogul Ciobanul de Azi publică un interviu cuprinzător, în care vorbesc și despre noul roman Reziliență precum și despre planurile de viitor.
Mulțumesc!
Ce titluri ne pregătește editura Tritonic pentru următoarele luni?
Nu știu dacă am voie să dezvălui… mai bine o întrebați pe Rebeca Cojocaru, ea e redactor șef. Pot să spun că abia a apărut „Toamna se numără cadavrele” semnată de Tony Mott și că foarte curând vom avea un nou volum Teodora Matei – „Inima Castelului”, care închide trilogia începută cu „Stăpânul Castelului” și „O noapte la castel”. Apoi Monica Ramirez cu al doilea volum din seria Emma Moss – „Modus 7”… Un romance exotic tradus și un romance autohton semnat de Lucian Dragoș Bogdan … mai vedem…
Unde vă vedeți peste 10 ani din punct de vedere editorial?
Editorial? La Londra. Tot acolo și ca autor…
Un gând de final.
Când scriu aceste cuvinte sunt în Haga, abia s-a întunecat și azi am văzut pentru prima dată Marea Nordului, unde am băut, în bătaia vântului, un espresso dublu… Și de aici începe o nouă poveste. Dar acel gând nu-l pot mărturisi acum… se va regăsi în acea poveste. Până atunci doar: citiți, citiți și iar citiți! Și din când în când (măcar) cumpărați autori români de mystery & thriller… Sper că e bine. Mulțumesc.
Multe mulțumiri lui Tony Mott pentru interviu și editurii Libris pentru publicare!
LIBRIS: Cum este să fii și scriitor și editor în același timp? De unde îți vin cele mai mari dintre bucurii?
BOGDAN HRIB: Pe scurt: greu. Încerc să nu trădez niciuna dintre cele două profesii-pasiuni… Din nefericire la noi, profesia de scriitor nu prea se… poartă. Și nu pentru că n-am vrea, ci pentru că nu prea reușim să trăim din ea. Povestea occidentală cu full-timewritere încă departe pentru noi, dar nu zic prea departe. Cea de editor e mai veche și mai solidă; am fost printre cei care au lansat Tritonic în 1993, pe când primul roman (mystery) publicat, „Filiera grecească”, datează din 2006. Așadar ca editor au fost mai multe bucurii. Dar și mult mai multe necazuri sau dezamăgiri sau neîmpliniri… Ca scriitor cred că mi-a fost mai ușor (doar am avut întotdeauna unde să public!), dar nu întotdeauna am avut destul timp ca să mă bucur de cărțile scrise. Una peste alta, nu le pot separa prea bine (și nu sunt întotdeauna mulțumit de asta!), iar bucuriile vin amestecate. E ca la înghețată: nu pui în cornet aromă de un singur fel, eu aleg întotdeauna mentă și ciocolată, când se mai topesc, aromele se amestecă…
LIBRIS: Ești un om cu multiple activități profesionale, pe lângă cele două de mai sus se mai adaugă și cea de cadru didactic la universitate. Cum reușești să le împaci pe toate?
BOGDAN HRIB: Sincer, nu știu. Și nu e un răsfăț ceea ce spun. Toată viața mi-am dorit să fiu profesor. Iar acum nu le mai pot separa pe cele trei. Dacă ar fi să merg mai departe cu povestea cu înghețata aș zice că după ciocolată și mentă mai adaug și fistic. Cam așa se amestecă. Cred însă că, indiferent în numele cui vorbesc la un moment dat, în numele autorului, editorului sau profesorului, tot timpul cele trei stări ale mele coexistă și toate trei determină acțiunile mele.
LIBRIS: Care este cel mai dificil lucru pentru tine atunci când te apuci de un roman? Și care este cea mai mare satisfacție după ce îl termini?
BOGDAN HRIB: Când ajung să mă apuc de scris deja totul este simplu. Dificil e să găsesc ideea care să genereze povestea. De fapt nu e dificil, ideile și poveștile plutesc în jurul nostru, trebuie doar să le apucăm și să le îndesăm în minte, ele rămân acolo o vreme, se dizolvă în experiența personală și nasc un fel de idee altoită! Și în acel moment mă duce gândul la un nou roman. Nu e simplu, pentru că mintea nu prea are răgaz de gândire printre obligațiile zilnice: traficul în oraș, chestiunile administrative ale editurii sau profesoratului, cumpărături, gospodărie și prea puțin timp pentru familie. Și totuși ideile apar când sunt coapte, eventual pe modelul lui Newton, îți cad în cap! „Filiera grecească” a pornit dintr-un concediu în Paralia, Katerini, unde se petrece și o parte din acțiune, povestea din „Blestemul manuscrisului” a plecat de la o serie de beri cu istoricul Răzvan Dolea, „Somalia, monamour” de la niște articole din presă despre pirații somalezi, ”Ucideți generalul” are multe povești personale și o dramă povestită de un amic, în „Patimile doamnei ministru” sunt multe povești din Copenhaga și o istorie auzită de la un prieten și tot așa.
LIBRIS: Stelian Munteanu este personajul principal în romanele tale. Seamănă el cu tine sau tu cu el? Poți să ni-l descrii? Care ar fi cele mai mari calități ale sale? Ne poți spune și ce defecte are?
Tot interviul aici: BOGDAN HRIB: Când ajung să mă apuc de scris deja totul este simplu. Dificil e să găsesc ideea care să genereze povestea.
Sub titlul „O carte pe zi: „Editor de unul singur”, de Bogdan Hrib”, scriitorul Stelian Țurlea prezintă volumul Editor de unul singur, Management în industria cărții, publicat în 2018 la editura Tritonic.
Cine este Bogdan Hrib? Scriitor şi jurnalist a fondat editura Tritonic în 1993 şi de atunci, neîntrerupt, este editor de carte. A ţinut cursuri şi conferinţe despre managementul industriei cărţii, a predat scriere creativă (şi el!), a fost invitat la numeroase târguri de carte din ţară şi străinătate, a fost cadru didactic asociat la SNSPA şi Universitatea din Bucureşti. A publicat şapte volume de ficţiune şi numeroase articole ştiinţifice.
A scris şi publicat volumul de faţă ca – o mărturiseşte în argument – „un pansament pentru orgoliul meu de editor venerabil”. „Volumul cuprinde un cocktail neomogen de date şi enunţuri despre piaţa naţională de carte, dar şi despre cea internaţională, citate şi consideraţiuni ale unor colaboratori importanţi – majoritatea (confirm) prieteni vechi. Mai cuprinde şi idei, soluţii şi aprecieri decantate între 1993 şi ziua de azi, precum şi mici povestioare vesele, dar şi triste petrecute în lumea cărţilor”.
A adunat 400-500 de autori și peste 2.000 de titluri în cei 25 de ani.
„Este vorba despre experiență? – comentează Dănuț Ungureanu. Nu încape îndoială, dar nu numai atât. Discutăm aici, fără nici cea mai mică urmă de emfază, și despre adrenalină, nopți nedormite, nesfârșite șiruri de reușite și eșecuri, speranțe, momente descurajante, efort psihic și nu rareori chiar fizic, conflicte, probleme aparent insurmontabile cerând rezolvări urgente, dar și despre clipele de satisfacție imensă. (… Vorbin d despre eșecurile și succesele sale, volumul de față este în sine unul al stimulilor și încurajărilor”.
Stelian Țurlea
Mulțumesc!
Argument
De ce e necesar acest volum?
Câteva idei de început
Întrebarea este lipsită de sens. Acest volum nu este necesar nimănui.
Se poate trăi foarte bine și fără a fi citit aceste rânduri, tot așa cum se poate trăi în liniște și pace fără vreo carte citită.
În plus, această carte este – o recunosc cu sinceritate – un pansament pentru orgoliul meu de editor venerabil.
Volumul cuprinde un cocktail neomogen de date și enunțuri despre piața națională de carte, dar și despre cea internațională, citate și considerațiuni ale unor colaboratori importanți – majoritatea (confirm) prieteni vechi. Mai cuprinde și idei, soluții și aprecieri decantate între 1993 și ziua de azi, precum și mici povestioare vesele, dar și triste petrecute în lumea cărților.
Acest volum nu este o poveste, dar nici un volum academic scorțos și insipid.
Îl puteți citi rapid sau puteți face sublinieri și note pe marginea foilor.
Ordinea subiectelor tratate are o logică în descoperirea domeniului de către un nou venit; pentru unii dintre domniile voastre succesiunea problemelor ar putea părea ciudată sau nefirească. Dar eu cred că e mai naturală așa cum am prezentat-o eu.
Și încă o precizare foarte importantă: oricât de obiectiv și de argumentat am încercat să fiu, toate enunțurile mele păstrează, inevitabil, o doză apreciabilă de subiectivism. Și o aromă de redundanță. Cum zice un bun prieten: „Ca să n-o mai lungim, poate exista, așadar, o anumită redundanță în cuprinsul volumului de față. Și acesta e un lucru normal, dacă ne reamintim în permanență că scrierea unui text literar e ceva subtil și complex, cu ocolișuri, reveniri și viraje. Nu seamănă decât de foarte departe cu prepararea unei specialități culinare, unde lucrurile pot merge într-un singur sens”.[1]
Vă mulțumesc pentru înțelegere. Lectură plăcută.
După 25 de ani
În 1993 am înființat o companie pentru că apăruse o lege care permitea înființarea SRL-urilor și pentru că toată lumea care se întâlnea pe stradă vorbea doar despre asta: Ți-ai făcut firmă? Mi-am făcut. Dar el? Și el. Dar ea? Dacă vă aduceți aminte, toate cărțile de vizită erau imprimate cu „general manager” și toate siglele aveau un glob pământesc pe care – deasupra, dedesubt sau în mijloc – tronau literele IMPEX sau EXIM, așadar cu toții eram antreprenori și importator-exportatori.
La început am vrut să avem o agenție de publicitate și poate o tipografie. Editura era ceva subsidiar, oarecum misterios. Până la urmă a rămas doar editura. Acționarii s-au schimbat. Am adunat cam 400-500 de autori și peste 2.000 de titluri în cei 25 de ani. Scuzați-mă, am fost lăudăros.
De atunci multe s-au mai întâmplat: delegații fără rost, certuri stupide, târguri obositoare, zboruri întârziate, apoi procese, crize, falimente, dar și lansări, zâmbete, autografe, una peste alta – pierderi și câștiguri, prieteni și dușmani, succese și dezamăgiri, regrete îngropate în viteză, certuri în familie, victorii mici și mari, înfrângeri triste și crude, și câte și mai câte. Din toate mi-a rămas câte ceva, măcar o mică amintire veselă sau tristă. Și am reușit să umplem câteva biblioteci…
(din Introducere)
Volumul se va lansa la Gala Premiilor Tritonic Bestseller
în 2 martie 2019, ora 11.11
Librăria Mihai Eminescu
București
[1] Ungureanu, Dănuț (2016), Autor de unul singur. Rețete de scriere creativă. București: Tritonic, p. 11.
Gabriela Rădulescu a scris pentru site-ul Literatura pe tocuri o recenzie la romanul Ultima fotografie. Îi mulțumesc foarte mult!
Cîteva pasaje din această recenzie:
„Deși autorul a scris în cea mai mare parte romane polițiste, cartea “Ultima fotografie” descrie o înlănțuire de evenimente axate mai degrabă pe trăirile psihice ale personajului principal”
„Alexandru Zaharia este un fost fotograf care, ajuns la 50 de ani, simte că le-a trăit pe toate și că nu a trăit nimic. După două căsnicii eșuate care au lăsat în urmă doi copii, el simte că este un om ratat și că vrea să evadeze din lumea în care parcă este captiv. Decide să se refugieze într-o croazieră de lux care să îl izoleze de realitatea dezamăgitoare, însă acolo are (ne)șansa să întâlnească o fostă colegă din clasa a II-a, Diana Anton, care îi mărturisește că el a fost prima ei dragoste. Cei doi încep o serie de întâlniri care au ca efect mărturisirile celor doi, unul în fața celuilalt. Fiecare dintre ei simte că are ceva pe suflet și că vrea să se descarce de toți demonii pe care îi poartă, să fugă pe o insulă pustie unde nu îl aude nimeni și să urle cu fiecare moleculă a plămânilor suferința sa. Însă din păcate destinul i-a adus pe amândoi pe acest vas pe care vor trebui să învețe să trăiască cu mai mult (sau mai puțin) decât planificaseră inițial.”
Ultima fotografie, de Bogdan Hrib
Editura Tritonic, 2015
Colecția Serie de autori
Interviu de Michael Haulică publicat în Observatorul Cultural nr. 941.
„Ar trebui să găsim o soluție să câștigăm încrederea publicului”
Ai participat săptămîna trecută, împreună cu Stelian Țurlea, la Tîrgul de carte de la Göteborg. Cine v-a invitat, pe ce criterii ați fost aleși voi doi? Aș vrea să deconspirăm puțin din culisele unei astfel de acțiuni, pentru că prea des auzim „de ce X și nu Y?ˮ sau – adevărul adevărurilor! – „de ce Z și nu eu?ˮ. Poate ar fi bine să se știe că există niște reguli foarte clare, mai ales cînd e vorba de parteneriate externe.
Sigur că sunt reguli. Cel puțin așa știu eu… Una dintre temele principale ale târgului din acest an a fost… Crime fiction. Asta ar fi prima regulă. Apoi am înțeles că și-au dorit autori traduși în suedeză. Aici aveam o problemă. Dar cum în Suedia toată lumea citește și vorbește engleza, ne-a fost oferită o șansă. Doar patru autori după câte știu eu au fost traduși în engleză, iar dintre ei doi știau sigur să o vorbească. Am fost propus. La fel și Stelian Țurlea. Nu știu dacă au fost și alții, dar noi doi am fost acceptați. Am fost foarte mândru să fiu invitat ca unul dintre speakerii târgului de carte. Ca o observație: puțini străini în afară de câteva vedete nordice și celebra Donna Leon.
Sîmbătă ai avut un eveniment pe care l-ai susținut alături de suedeza Lotta Olsson, estonianul Indrek Hargla și elvețianul Marc Voltenauer. Despre ce a fost vorba?
Păi, suedeza Lotta Olsson este o binecunoscută jurnalistă de cultură, specializată în mystery & thriller, cu o rubrică periodică la unul dintre cele două importante cotidiene din Stockholm – Dagens Nyheter. Ea a avut rolul de moderator, pe care și l-a pregătit perfect: am primit din vreme un e-mail cu temele de discuție și ne-am întâlnit cu toții cu o jumătate de oră înainte de eveniment pentru reglajele fine. Subiectul seminarului – aflat în programul festivalului, program tipărit pe care l-am primit prin poștă, acasă, prin luna august! – era „European Crime: Shaping the „perfect” crime novel”. Ei bine, cei trei invitați au avut abordări destul de diferite. Estonianul Infrek Hargla – pe care îl mai întâlnisem la Lyon la super-festivalul francez Quais du Polar, acum vreo doi ani; el este fericitul posesor al mai multor traduceri – scrie noir de epocă, cu acțiunea în Tallinul secolului XVI, pe vremea când se numea Reval și era oraș hanseatic. Elvețianul de limbă franceză Marc Voltenauer (care e pe jumătate suedez, de altfel) compune despre idilicele peisaje alpine elvețiene (unul dintre romanele sale se numește Cine a ucis-o pe Heidi?), iar eu, cu voia dumneavoastră sunt un pic mai urban. Ne-am prezentat cu toții pe larg și cred că i-am făcut curioși pe spectatorii din sală. Am arătat și prezentat în premieră și antologia BalkaNoir, dar voi mai povesti despre ea…
Continuare pe site-ul revistei Observatorul Cultural.
Comentarii recente