Aceasta este povestea cărților mele.
Așezată foarte… cronologic.
Prin 2005 nu aveam curajul să public sub nume propriu, dar îmi plăcea la nebunie să gătesc. Ce găteam? Salate. Așa că am publicat o primă carte cu… rețete de salate.
Cum să cucerim femeile. Salad Bar. Bucătăria bărbatului grăbit.
Am vândut vreo 2.000 de exemplare. Nu mai am niciunul. Cartea se găsește listată pe vreo câteva librării online, dar mă îndoiesc să mai existe.
2006
A urmat apoi Filiera grecească. Inițial s-a numit Crimă la Paralia și nu semăna deloc cu actuala ediție. De altfel volumul a apărut în vreo 4 ediții, în formate diferite și chiar la edituri diferite. Una dintre ele – editată de Crime Scene Publishing – s-a vândut împreună cu revista Flacăra.
Cea mai recentă este cea din noiembrie 2015.
Filiera grecească
Ediția a IV-a.
Seria Stelian Munteanu volumul 1
Volumul a fost tradus în engleză la Mosaic Press în Canada
Bogdan Hrib scrie în culori tari și cu un implacabil simț al povestirii. – Barry Forshaw, autor Euro Noir
O carte foarte plăcută, antrenantă, chiar palpitantă, cu mult haz, începând cu numele personajelor (pe polițistul francez îl cheamă Colbert, pe rus Pușkin, iar pe suspecții români, firește, Popescu) și terminând cu situarea foarte exactă în timp: pe Ștefan cel Mare se schimbau sinele de tramvai. – Lucia Verona, autor Crima de la Jubileu
Cartea îți ține mintea ocupată timp de două zile, și chiar păstrează o urmă de mister până la sfârșit, absolut necesară. – Raluca Alexe, Bookblog.ro
O felie de noir românesc, plină de acțiune și amenințări care plutesc în aer. – Sarah Ward, autor In Bitter Chill
Dacă această carte este aroma exactă a noir-ului balcanic, să speram că mai sunt multe de venit. – Quentin Bates, autor Chilled in to the Bone
Stelian Munteanu este în concediu în Grecia. Un concediu în singurătate, trist și plictisitor. Apoi, brusc, o pană de curent și un telefon neașteptat în dimineața următoare.
O crimă! Un român este suspectul numărul 1. Și tu ești cel mai aproape! a zis comisarul sef, vorbind la telefon din biroul său de la București.
Un jurnalist reciclat.
Un suspect cu un cumnat bogat și multe relații în lumea politică.
Un polițist grec obosit și ușor miop.
O dansatoare din Kiev cu un iubit gelos și violent.
Blănuri scumpe care ascund mistere.
Elicoptere, iahturi de lux și mașini în viteză.
Un consilier rus, fost KGB, care le știe pe toate.
Un inspector din Paris si o profesoară din Salonic.
Avocați, neveste și mulți polițiști…
Cine este asasinul? Care este mobilul? Ce se ascunde în trecutul fiecăruia? Cine va trage primul?
2008
Un roman cu doi autori, o poveste cu aromă de istorie.
50% istorie reală, 25% istorie probabilă, 25% istorie posibilă.
Blestemul manuscrisului
Semnat de Bogdan Hrib și Răzvan Dolea (profesor de istorie și jurnalist de radio)
Ediția a III-a în 2016.
Al doilea volum din seria Stelian Munteanu
Marele Maestru al Cavalerilor Teutoni, Herman von Salza, înțelege că bătălia pentru ținuturile carpatice e pierdută. Doar unul de-al locului, un român, poate duce lupta mai departe în apărarea creștinătății. Fratele Walter Schwartz a avut o mamă româncă, pentru ei este Vlad Negru. El poate fi întemeietorul, dacă Papa va redacta o Chartă a Europei unite, o bulă de plumb negru? Doar așa lupta poate fi dusă mai departe…
Întemeierea Țării Românești, luptele pentru independență, marile mistere ale istoriei, cavaleri și domnitori, catolici și ortodocși, iubiri interzise, alianțe secrete, crime și execuții? Opt secole de istorie în umbra misteriosului Manuscris al Papei. Un manuscris negru, un manuscris blestemat să nu poată fi citit niciodată?
Alternând episoadele din trecut, Stelian împreună cu poliția română, franceză și germană încearcă să dea de urma ultimei copii a manuscrisului. Pierdut în 1945 lângă Budapesta în ultimul contraatac al Diviziei 2 Panzer Das Reich, readus la București și ascuns la Comitetul Central, furat din nou din BCU, în zilele Revoluției, ajunge în fine, după ambuscade și urmăriri la Palatul Cotroceni cu ocazia unei recepții în cinstea miniștrilor apărării din țările NATO. Dar și aici se pregătește un atentat? Ultimul!
2009
Somalia, Mon Amour
Roman semnat de Bogdan Hrib și Sofia Matei (Sofia este și principalul personaj feminin al romanului)
A II-a ediție în 2016
Al treilea volum din seria Stelian Munteanu.
Fantomele unui trecut îndepărtat reapar în zilele noastre.
Pirateria, desuetă ocupație în secolul XXI, lovește coastele Somaliei. Nave sechestrate și marinari români luați ostatici. Sofia Matei are misiunea de a elibera cetățenii români. Dar Sofia îl cunoaște pe Stelian și între ei se naște o relație.
În timp ce forțe navale și aeriene internaționale încearcă să stăvilească valul de acte piraterești, interese economice și politice generează noi conflicte. Vechile rețele de informații se intersectează cu cele noi, de după căderea comunismului. Sofia este răpită și trădată. Stelian Munteanu este împins să intervină. Mihail Sergheevici Pușkin pare că stăpânește jocul. Locotenent-comandorul Jason Donovan visează că flota multinaționala e un fel de cavalerie a vestului sălbatic. Pentru cine lucrează profesorul? Mai trăiește Jean-Baptiste?
Old-boys se regrupează, clanurile somaleze se pregătesc de luptă.
Iubiri și dezamăgiri, intrigi și răpiri, operațiuni secrete și confruntări militare, pe fundalul unei Africi sărace și exotice, o Africă a intereselor economice, a războaielor religioase, a triburilor și a Kalașnikovului…
2011
Ucideți generalul apare după o pauză.
Tot în 2011 aproape simultan cu prima ediție în limba română, este publicat Kill the General, la Profusion Crime în Londra UK.
Romanul este laureat cu Premiul Special al Asociației Scriitorilor București în noiembrie 2012.
A doua ediție în 2016
Al patrulea roman din seria Stelian Munteanu
Între bine și rău de doar o apăsare pe trăgaci!
Ucideți generalul este un thriller captivant, plin de suspans. Această carte este, de asemenea, un studiu de personaj – amănunțit și complex – prin care cititorul este transportat într-o adevărată călătorie palpitantă prin tranziția continuă a ultimelor decade din istoria României. Stelian Munteanu – amant, asasin și băiat de București – este un erou care poate spune mai multe decât ne-am imagina despre vremurile pe care le trăim. – Mike Phillips, autor și editor britanic
Pe editorul și gazetarul Stelian Munteanu l-am întâlnit în Filiera grecească, în Blestemul manuscrisului, în Somalia, mon amour. Nu și-a epuizat resursele și, într-o formă de zile mari, revine, de data asta, ca protagonist în Ucideți generalul. Din nou e implicat în acțiuni tenebroase, iarăși trebuie să descâlcească mistere de rezolvarea cărora depinde însăși viața sa. Niciodată nu l-am văzut atât de îndârjit, de pătimaș, de revoltat. Fiindcă nu mai suporta atâta minciună în jurul lui. Fiindcă nu mai vrea să fie manipulat. Angoasele lui sunt angoasele noastre, pericolele care îl amenință ne pot pândi pe oricare dintre noi, în această lume în care nimeni nu știe cine e marele dirijor din umbră.
Mânuind o scriitură nervoasă, țesând o intrigă cu multe răsturnări de situație, Bogdan Hrib surprinde cu exactitate tribulațiile unui erou ajuns pe culmile exasperării.
George Arion, scriitor și publicist
2012
Ultima fotografie
O călătorie incredibilă, o întâlnire improbabilă, o iubire imposibilă!
Un roman stand alone, care apare la Editura Cartea Românească.
A doua ediție la Tritonic în 2015.
Ce faci când peste câteva săptămâni împlineşti 50 de ani, nu mai ai nimic de pierdut şi nu mai crezi în nimic? O călătorie lungă pe o navă de croazieră, înconjurat de lux şi de necunoscuţi, poate fi o soluţie?
Alexandru Zaharia, fost fotoreporter şi fost proprietar de agenţie de publicitate, crede că da. Crede că se poate pierde printre cei 2.000 de pasageri, că îşi poate căuta salvarea în anonimat şi în singurătate… Greşeşte. Diana lucrează pe vas şi i-a fost colegă în clasa a doua primară. Năvăleşte în viaţa lui cu toate amintirile ei, cu toate înfrângerile şi cu toate frustrările. Ca într-un remake al celor 1001 de nopţi cei doi încearcă să scape de amintirile neplăcute.
Dar amintirile lor sunt puternice, sunt dureroase şi pot fi fatale. Zi după zi, poveştile celor doi nu duc spre o iubire salvatoare, ci doar spre o nouă exacerbare a lipsei de motivaţie, de speranţă, duc spre deznădejde…
Alex Zaharia are o listă cu 50 de cuvinte; 50 ca cei 50 de ani pe care îi va împlini curând. Fiecare dintre aceste cuvinte ascunde o poveste. A lui sau a ei.
50 de poveşti în 50 de capitole.
Nici apariţia tinerei Caja, nici căpitanul, nici oceanul sau porturile Africii nu pot amâna inevitabilul şi nu pot schimba destinele lor.
Romanul este o interfață estetizantă la compararea celor două sisteme: comunismul zdrențăros din ultima fază și capitalismul de rechinariu. (…) O carte a mântuirilor parțiale și a trăirilor intense din partea cititorului. – Felix Nicolau, critic literar și scriitor
Bogdan Hrib este romancier în sensul cel mai pur al cuvântului, se mișcă natural în proza de întindere, cu acțiune, personaje, intrigă. El trece acum de la subgenurile mai dinamice, crime, thriller, mystery, pe care le-a frecventat cu succes, la un roman de dragoste cu o nuanță ușor exotică, dar și mai profund în măsura complexității sporite a personajelor. Eroul și naratorul acțiunii este un fost fotograf profesionist care trăiește, pe fondul unei depresii, o poveste de iubire. Expert al suspansului, al neprevăzutului, al stilului alert si palpitant, Bogdan Hrib vine în romanul psihologic cu toate aceste calități care se dovedesc fertile și manevrează cu siguranță destine verosimile, dar și incitante. Pariez că el își va cuceri și de data asta cititorii. – Horia Gârbea, scriitor și publicist
2013
3+1 / Stelian Munteanu se întoarce
Cu un volum de povestiri…
De ce povești?
Păi, pentru ca m-am lenevit.
De la ultimul, pardon, cel mai recent roman apărut în 2012 nu am mai reușit să adun cuvintele în fraze și nici nu prea am avut timp pentru asta. Scuza clasică: vremurile de criză?
Dar nu vreau să treacă un an fără vreo carte nouă.
Se pare ca atâta vreme cât sunt stagiar trebuie să am un volum publicat în fiecare an. (Stagiar unde? Știți voi unde. Nu pot să zic…)
Așadar, cu poveștile e mai ușor. Ideile roiau undeva prin cap. Unele fuseseră puse pe hârtie sau pe ecran în variante mai vechi, mai desuete și mai naive?
De ce 3+1?
Prima poveste este despre Tudor Stamatopol, detectiv român aflat într-o lume un pic paralelă cu a noastră, deși n-aș zice că e vorba de vreun SF incipient.
Următoarele trei sunt umplute de nervii și replicile lui Stelian Munteanu, cel care nu a mai reușit să strângă destule aventuri pentru un roman și se mulțumește doar cu aceste texte alergate.
Sunt povești scurte, de citit seara înainte de culcare, când somnul e aproape.
Sunt vesele, sunt triste.
2014
Terapie pentru crimă
Un roman de Bogdan Hrib și Kiki Vasilescu, după scenariul filmului Terapie pentru crimă de Kiki Vasilescu.
2015
Vânătoare de asfințituri pe strada 42.
Reeditarea volumul 3+1 din 2013 cu o povestire în plus, cea care dă titlul volumului.
2016
Patimile doamnei ministru
Al cincilea (și poate ultimul) volum al seriei Stelian Munteanu
Nici că se putea încheiere mai potrivită pentru una dintre seriile memorabile ale literaturii mystery & thriller românești decât acest roman îmbibat de tristețea foștilor spioni, rămași să joace un joc căruia i s-au schimbat regulile.
Michael Haulică, scriitor și publicist
Cheile de lectură ale celui mai recent roman al lui Bogdan Hrib se dobîndesc destul de greu și parcă în urma unei investigații personale, care există cumva paralel cu cartea. Romanul „Patimile doamnei ministru” nu se construiește defel la periferia arhitecturii moderne a domeniului mystery and thriller. Ba dimpotrivă. Avem parte de crime, de atentate, de secrete vechi, de spioni cu biografii strunjite de ambele părți ale unui iluzoriu zid temporal al Berlinului, adică pe parcursul și după încheierea Războiului Rece.
Nu avem însă parte de supraoameni care înșiră zeci de adversari la podea în drumul lor spre adevăr sau spre femeia fatală, nici de urmăriri cu mașini de ultimă generație, de gadget-uri cu funcționare la limita magiei sau de tehnologii spațiale secrete.
Nu avem parte nici măcar de vreun Sherlock mintos, care să potrivească instantaneu în minte piesele puzzle-ului complicat al crimei. (…)
Dan Doboș, Realitatea lui Bogdan Hrib
Vântul suflă în rafale repezi și scurte. Câteva șuvițe de păr încărunțit și neobișnuit de lung pentru un personaj atât de vârstnic se zbat haotic. E dimineață și e liniște. E pustiu. Sirenele nu au fost necesare, doar ledurile colorate în albastru electric clipesc obsesiv. Un Volkswagen Passat alb cu inscripția POLITI. Tony se freacă la ochi cu gesturi nervoase și o pală de vânt nebun îi provoacă un frison rece. Mârâie înghițindu-și o înjurătură. Politi, adică polițiștii politicoși. Râde în sinea lui de propria-i glumă răsuflată.
Fragment din primul capitol
Comentarii recente