Idei, cărți, fotografii

Autor: Bogdan Hrib (Page 1 of 5)

Chiar, ce mai face Bogdan Hrib?

Bogdan HRIB s-a născut și trăiește în București. Desigur, atunci când nu călătorește la un târg de carte sau la o conferință științifică. A absolvit Universitatea Tehnică de Construcții în 1991, dar nu a profesat nici măcar o zi. Și-a urmat mai vechea pasiune pentru fotografie și a lucrat în presa românească la începutul anilor ’90. În 1993 s-a numărat printre fondatorii editurii Tritonic și de atunci a rămas editor de carte. La începutul anilor 2000 a debutat cu un roman polițist și de atunci a mai scris încă șapte. În prezent este lector univ. dr. la Facultatea de Management a SNSPA București și coordonator al departamentului Tritonic Academic Books. Are numeroase articole și a susținut conferințe despre piața de carte din România și din lume. Nu uită nici de pasiunea pentru crime fiction – tot la Tritonic Books coordonează și colecția Mystery & Thriller. Și acum… lucrează la un nou roman și finalizează un doctorat despre noi tipuri de afaceri în industria cărții.

C&B: Fă o descriere a activității tale!

Bogdan Hrib: Aș zice că e greu să fac această descriere pentru că sunt destul de multe activități care par diferite… De fapt nu e foarte complicat: sunt ca o mașină care rulează pe o autostradă cu patru benzi: familia și prietenii, pasiunea pentru scris și citit, munca de profesor și munca de editor de carte. Semnalizez atent și trec (cu viteză regulamentară!) de pe o bandă pe alta. Câteodată mai frânez… așa, ca-n viață. Deocamdată am reușit să le gestionez pe toate patru. Nu în mod egal, cu unele poticneli, dar oarecum armonios și destul de echilibrat.

Citește tot interviul pe site-ul: careers-business.ro

„Citesc de o sută de ori mai mult decât am de gând să scriu” – dialog cu Bogdan Hrib

Bogdan HribDe-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.

Astăzi, l-am luat la țintă pe Bogdan Hrib.

1. Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ați obținut?

Aveam vreo treișpe ani, în camera mea, după ce fusesem în spital șase zile pentru o operație de apendicită. Le-am citit părinților mei; au zâmbit fericiți, m-au îmbrățișat și mi-au zis să merg mai departe și să le mai citesc atunci când mai am chef. Am terminat acel roman cu adolescenți, a rămas manuscris și primul roman (altul!) l-am publicat la 42 de ani.

2. Ați fost, vreodată, trimis(ă) la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?

Am fost trimis la… plimbare, înainte de a citi vreun text. Se petrecea într-un cenaclu bucureștean prin anii 80. Am renunțat și m-am apucat (mai serios) de fotografie.

Gastro Noir

Gastro Noir

3. Dacă ați fi ajuns la cratiță, ce preparat credeți că v-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)

Fusilli rossi… Pe scurt citiți povestirea din Gastro Noir, de la… felul doi. Cartea are la final și rețeta. Dacă nu vreți cartea, pe scurt e cam așa: fusilli se fierb cam cât scrie pe punga de plastic, în paralel se pregătește un sos… roșu din pastă de tomate, puțină ceapă sticloasă, costiță bine împănată tăiată mic, poate și câteva felii subțiri de cabanos, mirodenii (oregano & co.) și apoi se amestecă. Merită și un vin alb, rece, sec, de vară…

4. Dacă ați fi ajuns la șaibă, ce obiect credeți că ar fi putut ieși din mâinile dumneavoastră?

La șaibă? Habar n-am. Cred că știam să lucrez… la pilă. Probabil că ar fi ieșit… o șaibă. Sau pe aproape.

5. Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ați primit, l-ați respectat cu sfințenie?

Citesc de o sută de ori mai mult decât am de gând să scriu!

6. Cartea pe care ați reciti-o fără să vă plictisiți niciodată este:

„Unde se avântă vulturii”, Alistair Maclean. E ca un fel de medicament…

7. Filmul pe care l-ați revedea fără să vă plictisiți niciodată este:

„Cum se fură un million”, realizat în anul în care m-am născut… cât despre actori: câțiva monștri sacri.

Reziliență

Reziliență

8. Două-trei vorbe despre cel mai recent volum:

„Reziliență”. O poveste despre oameni obișnuiți prinși sub vremi, despre meseriași cu slăbiciuni, despre cei mulți, despre fake-news, prietenie, iubire și trădare. Despre lăcomie și prostie. De fapt un fel de thriller istorico-politico-social.

9. Părerea Teodorei despre cel mai recent volum:

Puternic ancorat în realitate, volumul tratează implicațiile știrilor false, ori pe ale celor create doar pentru manipularea maselor. Alături de Stelian Munteanu, personajul ce dă numele seriei, intră în scenă actori la fel de puternici și bine conturați. Intriga polițistă pare, pe alocuri, doar un condiment pentru evidențierea și tratarea unor teme cu mare impact social.

Interviu publicat în paginile revistei online Galaxia 42 #40-41 / 2023, de Teodora Matei.

„Passport to crime” a fost publicată în celebra revistă Ellery Queen Mystery Magazine

Vești bune legate de publicarea mea în limba engleză!

Povestirea Passport to crime a fost publicată în celebra revistă Ellery Queen Mystery Magazine. În limba română povestirea a fost publicată în volumul Noir de București – pe care vă invit să-l cumpărați online –, sub numele Crimă de cartier.

„Now one of Romania’s leading crime writers, Bogdan Hrib has had a varied career that includes the professions of photographer, journalist, book editor, and ad-agency director. His debut as a crime-fiction writer came in 2007 with The Greek Connection, the first book in his Stelian Munteanu series. Several of his novels were subsequently published in the U.K. in English (the most recent, Kill the General).”

Povestirea e disponibilă aici.

REZILIENȚĂ blog tour

În perioada 25 mai – 8 iunie 2020, romanul mystery & thriller Reziliență, de BogdanHrib, editura Tritonic, 2020, va fi promovat printr-un blog tour. Orarul poate fi parcurs în afișul de mai jos:

Banner-Blog-tour_Resilience


Rezilienta_siteReziliență. Un roman cu Stelian Munteanu si Tony Demetriade
de Bogdan Hrib

Colectia: Thriller & Mystery
ISBN: 978-606-749-471-6,
Format: 13 x 20 cm, 356 pag,
Aparitie: 2020, Mai

Angajat să elucideze moartea fiicei unei important baron local, Stelian Munteanu este prins într-o complicată pânză de păianjen cu grave implicații geopolitice. Împreună cu experimentatul Tony Demetriade și tânăra Anabella Păduraru, poliția britanică și serviciile secrete românești investighează o serie de evenimente care par să ducă spre o criză fără precedent în Estul Europei. Personaje noi și vechi, răsturnări de situație, politică, corupție, iubiri și trădări, mistere aparent imposibil de rezolvat – toate se amestecă cu doze potrivite în acest nou roman semnat de Bogdan Hrib.

Interviu video

Un interviu video, publicat pe blogul Syryus 2.0 și luat între rafturile pline de cărți ale librării Librarium Sun Plaza, București.

Am vorbit despre ce înseamnă să fii autor de romane polițiste, despre munca de documentare din spatele scrisului, despre generații și despre cum văd eu piața de carte, mai ales de cea mystery & thriller.

Recenzie la „Editor de unul singur”

Pe blogul Cititor necunoscut a fost publicată o recenzie la volumul Editor de unul singur, Management în industria cărții, editura Tritonic, 2018, colecția Smart Books, sunt titlul: Editor de unul singur – Bogdan Hrib [recenzie].

Mulțumesc mult, cititor necunoscut! (de fapt, cititoare necunoscută!)

Cîteva paragrafe:

Pe Bogdan Hrib l-am cunoscut întâi ca autor, prin Filiera grecească, cu detectivul său de nevoie, Stelian Munteanu. Apoi, încet-încet, am aflat despre editorul Bogdan Hrib, cel care ține pe picioare Editura Tritonic de 25 de ani, promovează genul Noir la noi în țară, promovează autori noi, tinere talente, predă studenților și asigură specialiștilor pe anumite domenii (comunicare, media, științe sociale) mijloace pentru a-și publica lucrările de specialitate.

Mi-am dorit să citesc Editor de unul singur. Management în industria cărții. Idee, manuscris, autor, editură, carte, bibliotecă, librărie, cititor, încă de când a fost anunțată apariția ei, căci aveam garanția că este scrisă din punctul de vedere a unui om care a trăit pe propria piele toate aceste experiențe. Nu este o documentare din exterior, ci este expertiza unei persoane care asta a trăit în ultimul sfert de secol. Și Bogdan Hrib este omul care le face pe toate cu pasiune, este de ajuns să vedeți acest interviu cu el, pentru a înțelege despre ce vorbesc.

Restul recenziei, online, pe blogul cititoarei necuoscute.

Editor-de-unul-singur_rgb

Despre Newcastle NOIR

Am publicat în Blogul Fanului Science-Fiction un articol despre Newcastle NOIR. Începutul puteți să-l citiți aici, iar restul pe blogsf.wordpress.ro sub titlul Despre Newcastle NOIR doar de bine…

Ar fi teribil de greu să încerc să rescriu acum în minte și pe ecran povestea celor două zile și jumătate – dense, bogate, colorate, aromate – care au constituit festivalul Newcastle Noir în 2019.

Înainte de toate, câteva vorbe despre un oraș cu arhitectură eclectică – victoriană combinată cu oțel și sticlă, cu trecut industrial – fostă capitală a cărbunelui, cu bărbați bine proporționați, ușor tatuați pe ici, pe colo și colecționari de pahare de bere, dar  și tinere petrecărețe în rochițe diafane pe un frig de toamnă cu rafale nervoase de vânt.

Newcastle NOIR

Dar și cu una dintre cele mai vechi societăți literare din Marea Britanie și cu siguranță din lume – LIT & PHIL, fondată în 1825. Bibliotecă independentă LIT & PHIL adăpostește peste 170.000 de volume într-o clădire victoriană și are peste 2.000 de membri.

Până anul trecut, Newcastle Noir a fost găzduit de LIT & PHIL, din 2019 – bănuiesc că motivele au fost cele legate de spațiu și numărul tot mai mare al invitaților – festivalul s-a mutat la CITY LIBRARY, o clădire nouă din sticlă și metal, uriașă (cam o treime din Biblioteca Națională a României!) și aflată chiar în centrul comercial al orașului.

Tot articolul pe Blogul fanului science-fiction.

Convorbire cu Bogdan Hrib

În numărul 970 a revistei Observatorul Cultural, Michael Haulică publică un interviu cu mine sub titlul Mistere, fantezii, sefeuri. „Poate că a fost prea mult nord în ultimii zeci de ani…“. Mulțumesc, Mike!

MICHAEL HAULICĂ: Bogdan Hrib, ai fost la Göteborg, la Tîrgul de carte, cu Stelian Țurlea, ai fost la Lyon, la Festivalul Quais du polar, cu George Arion, Lucian-Dragoș Bogdan și Bogdan Teodorescu, ai fost la Newcastle Noir, cu Anamaria Ionescu și Teodora Matei, ai fost la Tîrgul de carte de la Salonic, cu Lucian-Dragoș Bogdan, iar George Arion și Bogdan Teodorescu au fost la Nantes. S-au cam adunat. Să fie toate astea începutul unei frumoase prietenii între literatura polițistă românească și cea europeană?

BOGDAN HRIB: Cam da, dar pentru început să precizăm că „a fi” la un tîrg înseamnă să pui osu’ la muncă, adică te chinui să vorbești în limba locală, într-un panel (scenă, 3-4 invitați, moderator, temă dată, 45-50 min) în fața unei săli cu public plătitor, care, cred eu, chiar așteaptă informații, umor, show chiar. La Newcastle prețul pentru un singur panel era 4 lire, iar pentru tot weekendul 80 de lire. Așadar publicul chiar aștepta ceva pentru banii ăștia.

MH: Și a primit?

BH: Eu zic că da. Suntem destul de buni vorbitori, iar spontaneitatea cea mai bună e cea… pregătită. Iar umor avem, cel puțin umor de situație și de limbaj. Prietenia dintre Crime fiction-ul românesc și cel european (Să zic și eu cum se vede/ aude pe la TV: … și nu numai! Adică nu numai european, pentru că la Newcastle ne-au urmărit și neo-zeelandezii… Și le-am plăcut atît de mult, încît cred că în 2021 vom face un… show pe la ei pe acasă, la festivalul local!) e abia în faza de tatonare, de cunoaștere și de recunoaștere. Drumul e încă lung, pentru că deocamdată avem prea puține volume traduse, dar cel mai important pas e următorul: s-a auzit de noi… #TeamRomania se plimbă pe Twitter și pe Instagram și pe bloguri – iar unele dintre ele ne-au promis articole detaliate în perioada următoare.

MH: Cum v-au perceput scriitorii și publicul cu care ați venit în contact? Ce i-a interesat despre literatura polițistă românească?

BH: Publicul britanic și cel nordic (poate că un pic mai puțin cel francez, care-mi pare mai conservator și mai ermetic!) sîntfoarte dornice să audă voci cu alte tonalități, vieți cu alte probleme și priorități, povești stranii sau exotice despre lupta pentru supraviețuire în comunismul-dictatură, dar mai ales povești despre neînțelesul și întortocheatul drum (lung de altfel) de la statul omniprezent și omnipotent la un capitalism normal și modern, aflat și el la o răscruce inevitabilă. Uau, am zis-o cam amețită. De fapt suntem guralivi și simpatici, oameni de viață și de gașcă, așadar toți ne plac. Și nu suntem modești pentru că modestia oricum nu se poartă printre scriitori.

Interviul poate fi citit online: Mistere, fantezii, sefeuri. „Poate că a fost prea mult nord în ultimii zeci de ani…“

Pe surse. Johana Gustawsson apare în România. BLOCK 46

Johana GustawssonJohana Gustawsson locuiește la Londra împreună cu  cei 3fii și soțul ei. Bunicul ei, Simon Lagunas, a fost deportat de către naziști. Aclamat de cititori și salutat de critică, Block 46, primul ei roman reînvie memoria crimelor naziste. A fost încununat cu mai multe premii.

În exclusivitate primele rânduri ale romanului:

Joi 7 noiembrie 2013.

 

            Trei lanterne brăzdau groapa.

            Un dreptunghi perfect. Un metru treizeci lungime, cincizeci centimetri lățime. Pe măsură.

            Ridică lopata, o încarcă cu pământ și presară peste groapă. O singură lopată și picioarele sunt deja acoperite; nu se mai văd decât degetele de la picioare. Degete fine ca pietricelele, reci ca gheața, pe care și-ar dori să le atingă cu vârful degetelor sale.

            Fine și reci.

Aruncă încă o lopată de pământ umed pe burtă, care se depune la marginea cutiei toracice, în buric; surplusul cade pe alături. Încă niște lopeți și va fi terminat.

            Repede, spune odată, povestea.

            Brusc, aruncă lopata și își acoperă urechile cu mâinile înmănușate pline de noroi.

– O s-o închizi, da?

            A aruncat cuvintele printre fălcile încleștate de furie.

– Nu, nu, nu, nu! Încetează să mai urli! Încetează!

            Îngenunchează lângă groapă și își lipește mâna de buzele palide.

– Sst. Sssssst, am spus…

            Mângâie cu nasul micuțul obraz înghețat.

– Da… da… de acord… îți cânt, cântecelul tău. Vreau să-ți cânt Imse Vimse[1], dar tu să taci. Ai înțeles?

            Se ridică și își scutură pantalonii.

– Un micuț păianjen, pe burlan urca…

            Apucă lopata și toarnă o grămadă de pământ peste piept. Acesta pătrunde în crestătura deschisă care continuă de la bărbie până la stern.

– Însă ploaia rece, îl împiedica…

            O lopată de pământ peste chip. Se răspândește pe frunte, acoperă părul și alunecă în cavitățile oculare.

– Dar drăguțul soare, norii i-a gonit.

            Pământul se împrăștie peste corpul ca de marmură în ritmul cântecelului.

            Tasează și nivelează ultimul strat, apoi tapetează mormântul cu frunze ruginii de iarnă cu un gest plin de aroganță artistică. Se retrage fără să-și ia ochii de la mormânt, revine pe poziție și rearanjează câteva frunze cu vârful piciorului.

            Își șterge lopata de mâna înmănușată, pune lanternele în husă, își scoate mănușile, le scutură, apoi aranjează instrumentele unul câte unul în geantă.

            Când își aruncă geanta pe umăr, aude trăncănitul tipic al papagalilor cu guler trandafiriu. Se povestește că aceste păsări exotice au scăpat de la studiourile cinematografice Shepperton, din Surrey, în timpul filmării Reginei africane cu Bogart, laureatul premiului Oscar, în 1951. Dar, niciun papagal nu a fost adus, de fapt, pentru filmările realizate la studiourile din Isleworth. Așadar, de unde vin acești papagali?

            Se oprește o secundă și caută penajul verde-măr în noaptea întunecată. Nu aude decât freamătul aripilor.

            Are nevoie, într-adevăr, de un al doilea binoclu cu vedere nocturnă. Nu mai poate lucra cu lanterne, e mult prea periculos; va plăti scump pentru imprudențele astea dacă nu se organizează mai bine.

            Scoate felinarul din hanorac și o ia la drum

 

[1] Cântecel pentru copii, Itsy Bitsy Spider.

« Older posts

© 2024 Bogdan HRIB

Theme by Anders NorenUp ↑